Despre noi
,,Investim în elevii noștri, investim în viitorii cetățeni ai Uniunii Europene!”
Valorile ce dau coerență activității noastre sunt:
- Dezvoltare: Dotarea cu echipamente, resurse materiale și instrumente de lucru, favorabile dezvoltării personalității elevilor în spiritul asigurării egalității de șanse.
- Calitate: Furnizarea de servicii educaționale de calitate, la nivel european, prin perfecționarea cadrelor didactice și promovarea unui stil educațional european.
- Egalitate: Școala noastră este orientată spre accesul egal și liber, nediscriminatoriu, la activitățile școlare și extrașcolare a tuturor persoanelor interesate.
- Toleranță: Prin acțiunile pe care le desfășurăm în școală noastră ne dorim ca elevii să învețe să respecte opiniile contrare, deciziile altor oameni, grupuri, popoare, religii, alte moduri de gândire și puncte de vedere.
- Democrație: Calitatea de dascăli ne recomandă să înțelegem și să învățăm pe cei din jurul nostru ce înseamnă democrație, care sunt principiile unui stat democratic și cum funcționează legile într-un asemenea stat. De asemenea, elevii trebuie să cunoască faptul că în spatele practicilor/comportamentelor stă un număr de valori asumate, conștient sau inconștient și că, în fapt, felul nostru de a ne comporta și de a gândi exprimă valorile la care aderăm. Ei trebuie să știe care sunt drepturile dar și îndatoririle cetățenilor.
- Colaborare: Promovarea unui stil managerial democratic prin comunicare eficientă, cooperare și relaționare, pentru a dezvolta un climat de muncă pozitiv. O colaborare cu familiile elevilor și cu instituțiile la nivel național și internațional, prin inițierea de proiecte educaționale în spiritul multiculturalității, democrației și toleranței.